Echipa medicală
Echipa medicală
Așteptările pacientului
Echipa medicală este coordonată de Doamna Doctor Bojoga Daliana-Emanuela, astfel încât, toate tratamentele stomatologice sunt realizate cu o planificare prealabilă, respectând cele mai înalte standarde medicale din domeniul stomatologiei completate de dorințele și așteptările pacientului.
Bojoga Daliana – Emanuela este medic stomatolog, absolventă a Facultății de Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara. Totodată, este cadru didactic pe funcția de Șef de Lucrări (Lector) Universitar în cadrul Clinicii Universitare de Reabilitare Orală și Urgențe în Medicina Dentară, a Facultății de Medicină Dentară, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara.
Deține titlul de Doctor în Medicină, domeniul Medicină Dentară, absolvind cu succes studiile din cadrul Școlii Doctorale a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara.
Dedicarea și pasiunea pentru medicina dentară au contribuit la continuarea perfecționării profesionale obținând astfel titlul medical de medic specialist în „Stomatologie Generală”, stagii practice urmate în cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență, Timișoara.